SPEED FIRE PROTECTION – INIȚIATOR ȘI MEMBRU FONDATOR AL ASOCIAȚIEI SOCIETĂȚILOR PRESTATOARE DE SERVICII ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ DIN ROMÂNIA – A.S.P.S.S.U.

SPEED FIRE PROTECTION se numără printre cei nouă membrii fondatori ai unui proiect ambițios, un proiect al profesioniștilor în domeniu. 

Scopul A.S.P.S.S.U
Sporirea performanțelor în domeniul specific, printr-o mai bună reprezentare a societăților prestatoare de servicii pentru Situații de Urgență, în relația cu autoritățile, prin inițierea și menținerea unui dialog eficient cu acestea. 

Președintele A.S.P.S.S.U. subliniază necesitatea menținerii la standarde ridicate a profesionalizării în domeniul situațiilor de urgență prin promovarea unor obiective comune ale membrilor dincolo de interesele urmărite de fiecare societate în parte.

”Conștientizăm necesitatea abordării instituționale și, în numele Asociației, nu vom iniția și promova interese particulare, ci numai acele obiective comune care își găsesc aplicabilitatea și necesitatea pentru întreaga piață de profil.

Unul dintre principalele obiective urmărite este legat de absorbția fondurilor europene. În acest sens, un obiectiv îndrăzneț al Asociației este de a include în măsurile de finanțare pentru mediul privat și posibilități de accesare de fonduri comunitare pentru achiziții de autospeciale sau alte mijloace tehnice A.I.I.

Alt obiectiv important este de a promova o relație de parteneriat cu firmele de asigurare din România, având în vedere că orice asigurare a unui obiectiv trebuie să țină cont și de posibilele riscuri de incendiu.

Poate deveni membru A.S.P.S.S.U. orice persoană juridică constituită ca societate comercială prestatoare de servicii în situații de urgență, interesată să activeze în scopul Asociației și aderă la statut.

A fost de ajutor articolul?
DaNu
Echipament PSI0
Nu ai echipament PSI in cos!
Continua cumparaturile
0
Contactează-ne
Bună ziua 👋
Cu ce ​​vă putem ajuta?